Referat Comunicare educationala

COMUNICAREA EDUCAŢIONALĂ

Inv. VIZITIU MARIUS

         Comunicare reprezintă  înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare.

Ce se înţelege prin comunicare:

- o provocare constantă pentru psihologia socială;

- o activitate;

- satisfacerea nevoile personale;

- legătura între oameni, etc.

           

          Un loc central în activitatea de predare-învăţare îl deţine comunicarea educaţională deoarece rolul profesorului nu este numai acela de a deţine cunoştinţe de specialitate şi cunoştinţe psiho-pedagogice, ci şi de a transmite aceste cunoştinţe, într-un limbaj specific, elevilor cărora se adresează. Având la bază limbajul, ca şi proces psihic superior, comunicarea educaţională îşi propune transferul de informaţii de la profesor la elev, dar şi asigurarea feedback-ului de la elev la profesor.

         Văzută astfel, comunicarea didactică este rezultatul activităţii a cinci componente distincte:

o   Emiţătorul: care este profesorul ce are rolul de a transmite informaţia, sub forma unui semnal către receptor;

o   Receptorul: care este format din clasa de elevi ce trebuie să-şi însuşească informaţia primită.

o   Informaţia: reprezintă conţinutul de cunoştinţe, mesajul transmis de emiţător receptorului. Locul central în cadrul mesajului îl deţine limbajul, care trebuie să fie adecvat contextului în care are loc comunicarea;

o   Feedback-ul: care confirmă emiţătorului primirea şi însuşirea de către receptor a informaţiei comunicate şi care, totodată, ajută emiţătorul să-şi realizeze activitatea de transmitere a informaţiilor.

o   Feedback-ul invers: care confirmă receptorului validitatea informaţiilor primite şi este specific doar activităţii didactice de predare-învăţare.

          În cadrul acestui mecanism două aspecte sunt problematice şi asupra lor trebuie să insistăm. Mai întâi profesorul care are rolul de a pregăti comunicarea didactică şi de a o face posibilă în condiţiile în care receptorul este mereu diferit, apoi limbajul care face posibilă comunicarea didactică, dar care poate, în acelaşi timp, să împiedice sau să denatureze această comunicare.

În ceea ce priveşte clasificarea tipurilor de comunicare există mai multe criterii de analizat:

„1.După criteriul parteneri distingem următoarele forme:

o   comunicarea intrapersonală (cu sine însuşi);

o   comunicarea interpersonală (între două persoane);

o   comunicarea în grup mic (în cazul unei relaţii grupale de tipul faţă în faţă).

o    

2.După criteriul statutul interlocutorilor avem următoarele forme:

o   comunicare verticală (între parteneri cu status-uri inegale);

o   comunicare orizontală (între parteneri cu status-uri egale).

o    

3.În funcţie de finalitatea actului educativ distingem următoarele forme:

o   comunicare instrumentală;

o   comunicare subiectivă;

o   comunicare accidentală.

4.În funcţie de capacitatea de autoreglare distingem:

o   comunicare unidirecţională (nu interesează feedback-ul);

o   comunicare multidirecţională (cu feedback determinat de prezenţa interacţiunii Emiţător – Receptor).

o    

5.În funcţie de natura conţinutului:

o   comunicare referenţială (vizează un anumit adevăr ştiinţific);

o   comunicare operaţional-metodologică (vizează înţelegerea acelui adevăr, felul în care trebuie operat pentru ca acel adevăr să fie descifrat);

o   comunicare atitudinală (valorizează cele transmise, situaţia comunicării şi partenerul);

o   comunicare verbală;

o   comunicare nonverbală;

o   comunicare mixtă;

o   comunicare pareverbală.”

Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite CARACTERISTICI:

1. Ale profesorului:

•        claritatea mesajelor

•        precizia acestora

•        utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor

•        utilizarea unui limbaj corect

•        structurarea logica a mesajelor transmise

•        prezentarea interesanta a continutului instruirii

•        asigurarea unui climat adecvat comunicarii

2. Ale elevilor:

•        sa aiba capacitate de concentrare (pentru a putea recepta si intelege  mesajul profesorului);

•        sa posede cunostintele anterioare necesare invatarii ce urmeaza;

•        sa fie motivati pentru a invata ( in general si la un anumit obiect studiu, in particular);

•        sa cunoasca limbajele utilizate (de profesor sau de calculator )

Pentru perfecționarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea unor reguli de către profesori, între care menţionăm:

·         vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);

·         încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese);

·         ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;

·         folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje (de regulă, orală şi vizuală, concomitent);

·         repetarea mesajelor mai complexe.

     CONCLUZII:

      

     In comunicarea didactica noi, ca si profesori/învatatori trebuie sa-i facem pe elevi sa simta ca avem o vocatie in aceasta directie, ca suntem un  partener de incredere, care doreste un dialog autentic.

    Competenta de comunicare se va manifesta si prin capacitatea de ascultare a elevilor.

     Cei mai apreciati profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simta judecati, nici manipulati, nici sfatuiti, ci cei care le ofera sentimentul de siguranta si libertatea comunicarii.

     Într-o lume în continuă mișcare, transformare și evoluție, formarea competențelor de comunicare - atât ale cadrului didactic cât și ale elevului - constituie un imperativ al învățământului românesc.

BIBLIOGRAFIE :

·        Cucoş, C. „Pedagogie” Editura Polirom, Iaşi 1996,pag. 135

·        Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolară, Ed. polirom, Iaşi, 1999, p 181-190

·        Stoica M., Pedagogie şi psihologie, Ed. Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002, p 123

·        Barliba, C., M., Paradigmele comunicării, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987.

·        Toma, Gheorghe, Tehnici de comunicare, Editura Artprint, Bucureşti, 1999.